Eu-Ramona

Nu am sa cer sa fiu inteleasa , nu cer sa reusiti sa ma cunoasteti. Nu o sa reusiti asta in nici un caz. Sufletul este prea complex ca sa fie inteles. Nici eu nu il cunosc pe al meu , Inca ma pierd in el ca intr-un labirint . Insa de multe ori este un loc placut , un loc placut in care sa fii pierdut . Va invit sa faceti o baie in Picaturile din sufletul meu.

duminică, ianuarie 31, 2010

 
Cred ca m-am saturat rau de tot , mai exact sunt sigura ca m-am saturat rau de tot , insa ce m-ai conteaza oricum in genere nu prea conteaza ceea ce cred , simt sau cuget eu ...
Intr-un singur punct de vedere sunt fericita : Alexandru . Micul meu print , cred ca este singura faramana de fericire care s-a strecurat in viata mea in ultimi doi ani . Singura mea bucurie o reprezinta el , atunci cand alearga dupa mine , cand rade cu mine si mai ales cand ma striga mami , nu mama , mami asa ma striga el. Cand ma ia de mana si ma duce cu el , cand imi cere ajutorul , cand ca un mic papagal ce este repeta tot ceea ce ii spun. Nu avem nici 2 ani , mai exact avem 1 an , 10 luni si 2 saptamani si deja stim sa spunem Sarumana cand intram in magazin si Multumesc , si Pardon , este adorabil , cum alearga la usa cand cineva suna si Intreaba Cine , cine ? Este un vorbaret si un scump si acum ma gandesc cat o sa dureze si iubirea asta ? CAt o sa dureze pana si el o sa imi aduca suferinta si necazuri , cat o sa dureze pana o sa fiu dezamagita inca o data de tot ce inseamna viata . Descoperi ca iti pui sperantele in cineva si crezi ca omul ala va ajunge sa fie tot ce inseamna frumusete si iubire in viata ta si de cele mai multe ori realizezi ca te inseli. Multi spun ca sunt o persoana tare si ca am reusit sa suport multe , insa sunt atat de slaba si atat de vulnerabila incat cateodata ma intreb cum de am rezistat atat . Am ajuns la un moment in care plang la orice film , ma emotioneaza orice stire si orice lucru rau ma afecteaza ca si cum ar fi al meu , nu ca nu as avea eu destule . Ma uit in sufletul meu si il vad atat de scofalcit de lacrimi si tristeti incat numai recunosc sufletul vesel care il vedeam acum ceva multe vreme . Am 23 de ani , doar atat si cu cat ma uit mai mult in viitor , imi dau seama ca este atat de greu sa faci ceva cu viata ta intr-un mod onorabil incat imi vine iar sa plang . Cateodata ma intreb de unde atatea lacrimi. Prima oara cand am scris o poezie , eram la tara aveam cred ca vreo opt , noua ani , oricum eram clasa a 2-a , eram in curte in fata casei si acolo era o masa , am scris o poezie pentru mama . Stiu cat a suferit in viata asta , chiar stiu cate a avut de indurat , insa nu snt eu responsabila de durerile ei , acum nu pot sa nu o vad ca un capcaun , niciodata nu am fost prietene , o iubesc este mama mea , insa niciodata nu ma facut sa cred ca pot sa ii spun ceva , ca pot vb cu ea ca pot sa ma bazez pe ea ca sprijin moral si ma doare . Tot atunci am plans foarte mult ca am plecat de la tara pentru ca aveam impresia ca nu o sa o mai vad niciodata pe Bunica mea , care de fapt era a doua sotie a bunicului deci nu era bunica buna , prima a murit , aveam dreptate , anul urmator nu am mai gasito acolo ....Copil fiind cred ca simti mai multe decat simt oameni mari sau poate sunt eu mai sensibila ca ceilalti. Mereu spuneam plina de mandrie cand eram mica ca : eu stiu ce este bine si ce este rau . Ma inselam , acum realizez ca numai stiu deloc ce este bine si ce este rau....
Ramona-Irina si Negru
Va doresc tot ce mi-as dori pentru mine , chiar daca ne avem bine sau nu...prea multe nefericire in viata mea ca sa doresc si altrora...
Iubesc sa fiu iubita , iubesc ca sa traiesc , dar cateodata simt ca numai reusesc......