Eu-Ramona

Nu am sa cer sa fiu inteleasa , nu cer sa reusiti sa ma cunoasteti. Nu o sa reusiti asta in nici un caz. Sufletul este prea complex ca sa fie inteles. Nici eu nu il cunosc pe al meu , Inca ma pierd in el ca intr-un labirint . Insa de multe ori este un loc placut , un loc placut in care sa fii pierdut . Va invit sa faceti o baie in Picaturile din sufletul meu.

sâmbătă, februarie 06, 2010

Oameni.

 
Vise si planuri si vorbe si iara vise.
Cum poti sa semenei atat de mult cu cel din trecut incat cei de pe strada sa te recunosca si totusi sa fii atat de diferit ca esenta. Noi oameni suntem ca un castron cu potiune. Una diferita de celelalte caci mereu se schimba. Trecand prin viata adaugam cate un ingredient , sau doua , o lacrima , un vis , o speranta , o certitudine si tot asa pana cand ajungem batrani. Si totusi batrani noi inca acumulam , inca avem puterea sa mai acumulam ceva , devenim spirituali si hai noroc se schimba cu sanatate. Aveam un profesor de religie in generala care ne spunea ca nici un bine facut nu este lipsit de egoism . Eu in ideea mea de a comenta fiecare orisice, i-am spus ca eu nu am fost egoista cand i-am oferit toti bani care ii aveam unei batrane (si nu erau putini) . Profesorul mi-a spus ca ba da , tot egoista eram pentru ca am facuto ca sa ma simt eu bine cu mine . A zis ca toti fara sa vrem avem un motiv ascuns de a face bine . Ca nimeni nu face bine fara sa isi doreasca ceva in schimb. Fie ca este ceva spiritual , fie ca este ceva material. Acum cred ca il cred. Tot mica fiind , eram la biserica si de Craciun , Padre ne-a dat niste "camasi a lui Iisus" o hartie decupata in forma de camasa cu niste triunghiuri decupate ici colo , lasate in jos , pentru fiecare fapta buna , trebuia sa ridicam un colt in sus. Si de Craciun , trebuia sa le punem langa altar jos unde era un cosulet langa iesle , acesta fiind cadoul nostru catre copilul Iisus (app pt fiecare fapta rea trebuia sa lasam colturile in jos la loc). Ce frumos era sa vezi niste copii certanduse sa dam locul in tramvai la doamne mai in varsta , sa incerci sa ignori nesuferismele fratelui mai mic si sa incerci sa faci tot ce zice mama. Camasa mea a fost plina de triunghiuri, am fost foarte mandra de mine. Imi este dor de zilele alea in care ma duceam zilnic la biserica . Acolo eu chiar ma simt mai aproape de Dumnezeu , acum cu pustiu este mai greu sa merg mereu (nu sta cuminte). Imi placea sa ascult slujba si sa simt cuvantul lui Dumnezeu, acum ma simt prea vinovata ca nu i-am respectat cuvantul ca sa mai pot sa simt totul asa cum era cand eram mica. Cate lucruri se schimba si oameni nu pot observa decat cum se deterioreaza ambalajul (corpul). Fiecare zi imi aduce o schimbare , un pic mai multa rabdare , un pic mai multa intelepciune si totusi sunt la fel de slaba . Sunt prea sentimentala ca sa ma consider tare. Sunt genu de om care plange cand trece pe langa un om care nu are picior. Si genu de om care regreta ca nu are bani sa ii ofere celui care umbla cu un copil de gat prin tramvai , desi stiu ca nu este bine sa ii incurajezi. Ce fel de dragoste este aia in care iti iei copilasul de nici sase luni pe gerul asta si il plimbi din tramvai in tramvai ca sa te intreti pe tine . Nu cred in asfel de dragoste . Dragostea nu ar trebui sa fie nociva. Eu ...Ramona..O seara frumoasa
Iubesc sa fiu iubita , iubesc ca sa traiesc , dar cateodata simt ca numai reusesc......